Narcisa (genul Narcissus) Fam. Amaryllidaceae, este un gen originar din nordul Africii, crește în regiunile mediteraneene și Europa Centrală, exista circa 32 specii erbacee, bulboase. Narcisa este o planta ce crește de obicei pe pajiști, pașuni, păduri, malurile râurilor sau cultivată în grădini . Florile apar fiecare pe câte o tulpină fără frunze, fiecare floare cu câte șase petale albe, galbene sau chiar verzi, corolele sunt roșii, portocalii sau roz. Sunt parfumate, foarte puține specii de narcise sunt fără parfum. (Bulbii acestei plante sunt mortali în doze de peste 10g. pe zi).
Legende:
Narcisa alba, Narcissus poeticus. Narcisele, ființe gingașe și de o frumusețe fragilă, trăiau într-un loc înconjurat din toate părțile de munți. Narcisele aveau aripi de argint și zburau cu ușurința unui fluture. Pentru că Soarele și Crăiasa Narciselor s-au îndrăgostit, Luna a hotărât să se răzbune: ”De astăzi își vor pierde aripile, vor prinde rădăcini, vor trăi cât este primavara și pe
Tărâmul Narciselor vor fi patru anotimpuri”. Toate narcisele au simțit cum le
cresc rădăcini, apoi pe locurile unde erau prinse aripile, le-au crescut petale
albe, ca zăpada.
Narcisa galbena, Narcissus pseudonarcissus. Într-o străveche legendă grecească se spune
că Hades a capturat-o pe Persephone ,
după ce aceasta se îndepărtase de tovarașii ei , pentru a culege câteva flori
de narcisă galbenă. Persephone purta apoi în tărâmul morților o cunună cu aceste flori ,
simbolizând "floarea unică" , viața care revine în fiecare primavară.
Narcisa galbenă este un simbol al renașterii , al unui nou început adus de
către primavară. Datorită acestui fapt , narcisa galbenă este asociată adesea
cu sărbătoarea și slujbele religioase de Paști.
În ce afectiuni este benefică: anxietate, nevroză cardiacă, stări de agitație sau nervozitate, tahicardie, astm, , tuse, tuse convulsivă, boli pulmonare, diaree, răni și leziuni ușoare, maladia Alzheimer
Sirop - într-un borcan se vor pune un strat de
petale de narcisă care se vor acoperi cu miere, apoi înca un strat de petale și
alt strat de miere. Se va face tot așa până la umplerea borcanului. Se va lăsa
apoi 2 luni la rece, timp în care nu se umblă la borcan. După acest interval de
timp se poate strecura și se bea ca orice sirop (diluat cu apă).
România
Este vestită rezervația naturală Poiana cu narcise din localitatea Vad, județul Brașov, din
depresiunea Făgărașului,
dar și în județul Caraș-Severin în satul
Zervesti (lângă municipiul Caransebeș) este o poiană doar cu narcise albe poeticus
.
În tradiția populară, în sudul Transilvaniei, ceaiul
se folosea la durerile de piept, în aprinderile de plămâni, pentru suspin și
bătaie de inimă, 2 lingurițe de petale de narcisă se vor pune în 250 ml apa
clocotita. Se vor acoperi pentru 10 minute. Se pot bea 2
cani pe zi.
Marea Britanie
În urma descoperii că această floare este
sursa unei substante numite galantamină care poate fi folosita pentru a atenua
simptomele maladiei Alzheimer în primele
stadii ale acesteia și de a-i încetini progresul, sute de hectare de teren din
Tara Galilor vor fi plantate cu narcise galbene.