Luna martie este luna mărțișorului
Ce
sărbătorim în prima zi din martie?
MĂRȚIȘORUL ( cele două fire îngemănate:alb și roșu, îi
semnifică pe cei doi frați gemeni ZALMOXIS , Apollo și Artemis ( ALBUL și
ROȘIA).
Zei pelasgi:
Apollo personifica
Soarele, reprezinta lumina, numit „cel curat, cel strălucitor”,
copilul cel frumos şi aurit având ca
simboluri soimul, vulturul (vulturul
auriu – singura pasăre care zboară către soare, fără să fie împiedicată de
razele acestuia) sau cerbul
sur. Pe una din piesele tezaurului de la Pietroasa, Apollo este reprezentat cu
grifonul hiperboreu la picioarele sale
iar pe monedele Daciei cu textul
APANL. Grecii îl mai numeau după originea sa hiperboreică – Dikaios.
Artemis este desemnată ca stăpână peste cer, ca
zeiţă a lunii, ca stăpână a florei medicinale şi zână a apelor reprezenta focul, energia, îngemănarea dintre
lumină şi energia cosmica. Personifică tinereţea, speranţa de renaştere, divinizarea
culorii roşii vine din negura timpului (de cand mortii erau vopsiti cu rosu),ea
fiind deseori întovăraşită de cerbul cu stea în frunte şi de ciutele de
munte. În unele variante ea însăşi este identificată cu o ciută.
George Coșbuc afirma: "scopul purtarii lui
(mărţiţorului) este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta
te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ti dea ce-i stă in putere,
mai întai frumusete ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie
de suflet...”
Din timpurile
dacilor, dacă pomului de păducel îi mergea bine însemna că şi copilului care a
pus mărţişorul în pom îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era
pus pe ramul de porumbar în momentul înfloririi lui, copilul urmând să fie alb
şi curat ca florile acestui arbust.
sau:
Culorile reprezentative ale celor doi gemeni, împreună formau culoarea roz, culoarea florilor de măr. Mărțișoarele erau purtate până când înfloreau merii, apoi erau atârnate de crengile acestora.